Alergare montană în România

aventuri in pantofi de alergare

O pasiune descoperită în 2019 este cea de alergătoare amatoare. „Alergare montană în România” este o poveste despre cum alergările au devenit adevărate aventuri: trail running în natură, semimaratoane, alergări urbane – toate împărtășite de-a lungul călătoriilor. O să îți povestesc despre cum am dat de gustul competițiilor, cum m-a transformat alergarea și ce lecții valoroase am primit. Toate astea în speranța că, informațiile împărtășite pot fi o sursă de inspirație pentru tine🙃…

Un pas, o poveste: Alergarea m-a transformat

Acum câțiva ani, dacă mi-ai fi spus că voi alerga zeci de kilometri prin orașe, păduri sau prin vacanțe, aș fi râs și ți-aș fi spus că nu sunt „genul”. Dar cumva, pas cu pas, s-a întâmplat. Și astăzi, alergarea nu este doar un hobby – e felul meu de a fi, de a mă regăsi și de a trăi mai profund. Totul a început cu o nevoie de schimbare. De la kilograme în minus la bucurie în plus – cum a devenit alergarea momentul meu preferat….

Alergarea: mai mult decât un sport – o stare de bine, o aventură, un stil de viață

Alergarea solitară are farmecul ei – e acel moment de introspecție. Dar alergarea în doi sau în grup vine cu motivația aceea care te face să te autodepășești. Pasiunea asta mi-a adus prieteni, oameni cu care împărtășesc nu doar kilometri, ci și povești, emoții și momente de sinceritate.

Ce lecții valoroase am învățat din toate experiențele de pe traseu?

Unde alergăm în Brasov? 12 locuri numai bune pentru alergare

„Unde alergăm în Brașov” s-a născut odată cu primii mei kilometri alergați prin oraș — atunci când am început să-l descopăr cu adevărat, pas cu pas… sau mai bine zis, pas alergător, și am explorat străzi, alei și colțuri de natură care transformă fiecare alergare într-o experiență. Așa că ți-am pregătit o selecție cu unele dintre cele mai frumoase locuri din Brașov unde poți alerga în aer liber. Acesta este și unul dintre cele mai citite articole până în prezent. Tot ce mai rămâne de făcut? Să te echipezi… și să ieși afară.

Unde alergăm în Brașov? Întâlnire cu pantofii sport

Pentru că Brașovul nu se lasă descoperit dintr-o singură tură, la doi ani distanță revin cu o continuare. Am adăugat noi trasee și locuri care merită explorate — perfecte atunci când simți că ai epuizat variantele sau pur și simplu vrei ceva diferit. Așa că, dacă încă te întrebi pe unde să mai alergi… s-ar putea ca răspunsul să fie chiar mai aproape decât crezi.

Sărbătorind viața prin alergare: 35 de kilometri pentru 35 de ani

Am dat o „fugă” până la ai mei 😂. Doar că fuga asta a fost… Brașov ➡️ Sfântu Gheorghe, în pași de alergare, într-o zi de toamnă 🍁 Am înjurat. Am plâns. Am râs.
Și, pe undeva pe drum… mi-am depășit limitele fără să-mi dau seama. Asta rămâne și cea mai lungă cursa a mea de până acum.

Via Transilvanica în alergare

Și acum îmi zâmbește inima când îmi aduc aminte cum a început călătoria spre Cloașterf. Într-o frumoasă zi de Marți, cu veselie de copil în suflet, mă îndreptam spre necunoscut. Cristi m-a scos la plimbare, spunându-mi că mergem într-un loc surpriză.

Mai vreau în mai la Moieciu Salomon EcoRun

A fost prima participare la Salomon EcoRun Moieciu (2022). M-am bucurat de fiecare clipă de alergare pe acele poteci și nu m-a interesat nici o clipă pe ce loc voi termina cursa. Este una dintre acele competiții în care revin iar și iar. Peisajele sunt spectaculoase!

Primul Semimaraton montan… alergând pe urmele Dacilor

Toate concursurile s-au amânat în 2021, mai puțin Maratonul Dacilor, care s-a desfășurat individual, într-un context atipic, având în vedere contextul pandemiei cu SARS-COV-2. Mi-a dat șansa să alerg primul maraton montan în condiții atipice, alături de un partener de excepție, împreună prin cetăți dacice.

Mercheașa, Brașov: mai mult decât o cursă — o experiență

Am auzit lucuri frumoase despre competiția Gorul Trail Mercheașa dar și despre natura din jurul satului. N-am alergat maratonul anul acesta dar ‘maratonul meu’ a fost Traseul Vulcanului, cursa de 30 km. Cu ocazia concursului de alergare am descoperit zona Homorod-Mercheasa, sunt multe atracții faine.

Anul 2022 a fost anul competițiilor pentru mine, atunci alergarea a prins o altă formă. Care sunt concursurile la care am participat?

Alergarea pentru mine nu este doar un exercițiu fizic – e o cale spre meditație activă, energie interioară, creștere personală și legături comunitare. Echipamentul de alegare nu mai lipsește de atunci din bagajul de vacanță. În diferite articole am inclus o scurtă rubrică despre locuri potrivite pentru alergare. Poți afla spoturi de alergare în Delta Dunării, la Iași, pe Via Transilvanica, în Budapesta, în Cinque Terre dar și în alte locuri…

Sunt curiosă, ce înseamna pentru tine alergarea? Care poveste te-a inspirat să îți pui pantofii în picioare și să ieși la o fugă?


Te poti abona la newsletter dacă îți dorești să afli când se postează articole noi.

Îți mulțumim că esti parte din comunitatea noastră și că ne citești. Te așteptăm cu comentarii și cu impresii. Dacă ți-a plăcut articolul nu ezita să îl împărtășești cu prietenii tăi.

Atunci când nu scriem, suntem pe Instagram.😉

Dă-ne de veste dacă te-a inspirat una dintre povești, că ai luat echipamentul adecvat si ai fugit în natură. Poți împărtăși experiența cu noi pe Instagram! * Folosește hashtagul #viatainvacanta și dă-ne tag @viatainvacanta. 

Lasă un comentariu