„Toamna se numără kilometrii în alergare”, e o vorbă printre alergători poate și datorită faptului ca în lunile septembrie și octombrie se organizează multe concursuri de alergare. E o tradiție deja că la începutul lunii septembrie se aleargă în număr mare la Ciucaș X3.
Am acceptat și eu provocarea și am luat parte la proba de semimaraton, din cadrul Ciucaș Trail. Se anunțau 21.9 km de alergat, cu 1.170 m diferență de nivel și cu porțiuni de urcare provocatoare de-a dreptul. Am plecat la drum cu emoții, nu știam deloc traseul, tot ceea ce știam e că vom urca, vom coborâ, iar urcare, iar coborâre și că am la dispoziție 7 ore să îl finalizez. Timp suficient și dacă aș fi mers, îmi ziceam eu 😂.
Vremea a fost numa` bună de alergat, răcoroasă și cu cer senin, pentru a ne putea bucura de peisajele Ciucașului. Singura dorință a zilei a fost să prindem vreme bună și să ne ocolească ploaia ce fusese cu o zi înainte.
Pornirea din Cheia a fost fără prea multă încălzire…e foarte importantă încălzirea pentru corpul nostru. Așa îl ajutăm să ne ducă pașii mai fluid și să nu apară accidentările. Idei de exerciții pentru încălzire, găsești aici.
Dar cum urcarea susținută până la altitudinea de 1.883 m a început repede, am avut timp să mă încălzesc 😀. Nu se mai termina panta, a fost o urcare imposibil de alergat pentru mulți dintre noi. Cea mai lunga urcare a fost 1.000 m.
Șirul indian de alergători s-a format imediat după ieșirea din pădure și a continuat așa până la Vârful Gropșoarele. Odată ajunși pe creastă, am avut de depășit o zonă stâncoasă echipată cu cabluri….O experiență nouă pentru mine. Apoi a urmat o ultimă pantă spre Vf. Gropșoarele 1.883m – cel mai înalt punct al traseului.

Mă tot întrebam în sinea mea cât mai e urcare tehnică pentru că voiam un moment de respiro, de alergare pe drept… dar până la urmă n-am întrebat pe nimeni 😜😊 și am lăsat să fie surpriză … Peisajul este superb 360 grade și se cere musai o drumeție prin Ciucas pentru a simți mai bine energia muntelui. Pe platou, după vârful Gropșoarele, s-a aerisit traseul, am început în sfârșit alergarea 😉 pe un teren ideal de alergare, un amestec de pământ și iarbă, dar deja îmi lipseau din resurse și nu se întrezărea punctul de alimentare. La Cabana Ciucaș a fost primul punct de alimentare, dezmăț acolo….mulțumim pentru festin și mulțumesc voluntarului care m-a ajutat cu reumplerea flask-ului cu apă! 🧀🍌🍊

Nu este un traseu imposibil de alergat dar pentru mine personal a fost cel mai greu concurs de semimaraton de până acum. Am înțeles ca acesta este unul dintre cele mai grele. Am tras de mine ca sa scot un timp de care să fiu mulțumită (ar fi fost păcat de antrenamentele făcute anul acesta) 😂 și să ajung zâmbind la final, ☺️ lucru pe care l-am reușit.

Zâmbetul a cam lipsit din echipament, pe traseu, nu am fost în formă, cu ceva probleme care mi-au încrâncenat ziua. Nu alerga încordat gândindu-te la emoții negative. O îndrumare care îți poate ajuta stomacul. 😉😁 Dă-le afară și aleargă cu zâmbetul pe buze.

Traseul bine marcat, organizare faină și foarte bun tortul de morcovi de la final.😉
După atâta urcare era de așteptat să apară si durerile musculare. Febra musculară mi-a trecut doar după câteva zile. Cum îi poti veni de hac? Ți-am detaliat în articolul: Alergarea la Brașov Marathon a venit cu surprize placute.
Fluturele vesel ne aștepta să-l imortalizam în fotografii pentru amintirea zilei de azi, împreună cu peisajul și atmosfera de la concursul de alergare montană Ciucas X3. Felicitări organizatorilor și tuturor celor implicați în acest eveniment. ☀️

Mândră de colega mea, Gabriela, care evoluează frumos în alergare și mă bucură faptul că sunt o sursă de inspirație pentru unele dintre voi, cele care mi-ați transmis asta. Feedback-ul este important pentru fiecare dintre noi, atât cel oferit cat și cel primit. Vă aștept să facem troc și să fiți și voi o sursă de inspirație și motivație pentru mine atunci când mai pierd din ea pe drum. Nu putem fără susținere chiar dacă ceea ce facem, o facem de mult timp. E nevoie permanentă de încurajări, validare și hrană pentru eul nostru interior. 😘
Cafeaua și alergarea… doza care pune piciorușele în mișcare
Cofeina din cafea ne poate îmbunătăți starea de spirit, funcția creierului și performanța la exerciții fizice. Mulți oameni se bucură de cafea la prima oră a dimineții. Cu toate acestea, o cafea pe stomacul gol poate dăuna sănătății. Până de curând eram în această categorie de oameni care se bucura de o ceașcă de cafea dimineața, înainte de orice. În zilele de weekend era momentul de plăcere înainte de alergarea de dimineață.
Anul trecut vă povesteam despre momentele mele: Eu și cafeaua de dimineață.
Până când nu a mai fost… Obiceiul acesta nesănătos poate dezvolta tulburări gastro-intestinale. Așa s-a întâmplat și în cazul meu iar greșeala asta mi-a costat starea de bine de la concurs și mult timp după aceea. Pentru a preveni stimularea acidității gastrice înainte de a bea cafea se poate consuma o gustare (sunt de preferat alimente alcaline) și apoi, poți alerga liniștit.
Cafeaua este una dintre cele mai populare băuturi consumate la nivel mondial. Sportivii folosesc frecvent cofeina. Studiile au arătat că în timpul exercițiilor fizice de anduranță (precum alergat, ciclism și canotaj), cafeina îmbunătățește performanța contra-cronometru și poate fi asociata unei reduceri a durerii musculare.
O altă informație utilă este faptul că în cantități crescute te poate face mai puțin capabil să păstrezi calciul, ceea ce poate duce spre o densitate osoasă mai scăzută, chiar cu predispunere la fracturi.
Dacă vrei și tu o experiență de neuitat, îți las link-ul de înscrieri pentru Ciucaș X3, anul 2023.
*Credit foto: fotografii din concurs, Fisheye.ro
Alte articole din alergare mai jos:
Alergarea la Brasov Marathon a venit cu surprize plăcute!
Din pijamale direct în alergare😊. Se întâmplă ca unele lupte să le ducem singuri 😉. Așa a fost și la al 5- lea Semimaraton din viața mea. Nu a fost cel mai greu…
Keep readingMai vreau în mai la Moieciu și la Salomon EcoRun
Am terminat cursa cu sentimentul că mai vreau să alerg bucla încă o dată, chiar imediat după trecerea liniei de sosire. 😀 Peisajul este unul de poveste! M-am bucurat de fiecare clipă petrecută…
Keep readingSemimaratonul Intersport Brașov, 2022. Concurs cu ploaia.
Atunci când ești inspirat de un scop măreț, de un proiect extraordinar, toate gândurile tale își depășesc limita. Prima competiție la care am participat în 2022 a fost Semimaratonul Intersport Brașov, concurs pe…
Keep readingPrimul Semimaraton montan… alergând pe urmele Dacilor
Vremuri dificile și pentru competițiile de alergare. Anul acesta aveam de gând să mă distrez mai mult participând la concursuri dar, virusul Covid-19 a avut alte planuri. Totuși, am avut ocazia ca în…
Keep readingUnde alergăm în Brașov? Întâlnire cu pantofii sport în 2021
Când a început pasiunea pentru alergare, habar nu aveam unde o să ducă acest obicei sau cât timp o să mă bucure activitatea… Cu timpul, de la un an la altul, mi-am dorit…
Keep readingUnde alergăm în Brasov? 12 locuri numai bune pentru alergare
Am început să alerg mai serios în 2019 și de atunci explorez locuri de alergare ca să previn plictiseala de pe traseu. Cred că este o modalitate de motivație în plus. Ce altceva…
Keep readingVia Transilvanica în alergare
Relativ aproape de Brasov, mai exact în inima satelor săsești din Transilvania, între Viscri, Cloașterf și Saschiz este traseu amenajat parte din Via Transilvanica (drumul care unește). Cum îmi place mie să-i spun „Transilvănica„.. Această porțiune despre…
Keep readingAlerg în România / Povestea mea
Pentru început, o să vă spun povestea mea și cum am ajuns să alerg 20 km, să îmi placă și să îmi doresc mai mult. Atât de mult încât mi-am forțat limitele pentru…
Keep readingDe la 21 la 35 km… la 35 de ani
Anul acesta mi-am dorit depășirea unor limite personale fizice și psihice așa că am început anul 2021 cu o dorință mai ieșită din comun și aceea a fost să pot sărbători ziua de…
Keep readingTe poti abona la newsletter dacă îți dorești să afli când se postează articole noi.