Atunci când ești inspirat de un scop măreț, de un proiect extraordinar, toate gândurile tale își depășesc limita. Prima competiție la care am participat în 2022 a fost Semimaratonul Intersport Brașov, concurs pe care îl așteptam de acum 2 ani, încă de pe vremea când abia credeam că sunt în stare să alerg un semimaraton montan.
Semimaratonul Intersport Brasov este unul dintre cele mai cunoscute concursuri de alergare din țară. 1600 de participanti au fost așteptați la start!Dacă îți dorești o ieșire din zona de confort, te poți înscrie la concurs pentru cursa din 2023.
Traseul de 21 km pornește din Piața Unirii, după circa 2,5 km de asfalt se trece pe drum forestier până la Pietrele lui Solomon. De aici traseul continuă pe drumul forestier în serpentine, într-o urcare de dificultate medie până la cariera din Poiana Brasov (la km 8,5). Aici traseul coboară pe poteca marcată cu triunghi albastru până la punctul de răscruce numit La Băncuță. Traseul continuă pe potecă trecând prin Poiana Stechil și apoi în Șaua Tâmpei după care se coboară pe drum forestier până la bariera din Răcădău și apoi urmează o porțiune de teren plat. Este un traseu care îți solicită musculatura pe variațiuni urcare – coborâre și necesită un antrenament în prealabil.
La ora 12:00, când s-a strigat START! am plecat la drum cu emoții constructive, nerăbdătoare de a porni în cursă. Nu m-a speriat vremea rece, nici ploaia care ne însoțea pentru că de obicei mă simt bine alergând prin ploaie, ce-i drept nu o alergare de 3 ore prin pădure 😁😂…. Cu o zi înainte, organizatorii au curățat din gheața care ne-ar fi creat probleme și la care mă gândeam zilele premergătoare …dar și ploaia a topit restul din ea. Super! Nimic nu ne mai opreste acum, am zis!

Trecem de porțiunea cu asfalt și ne îndreptăm spre Pietrele lui Solomon. Toboșarii împletesc frumos atmosfera de concurs, voluntarii rezistă în frig și ploaie. Au fost porțiuni cu zăpadă, care au necesitat o atenție sporită, în special în zona cariera de piatră – observatorul de urși (km 8.5- km 9) dar după primul punct de control știam ca începe distracția pentru mine, urmează porțiunea preferată din traseu : Poiana Stechil și locul numit „La Băncuță”. Bucata mea preferată este superbă și pe ploaie și pe ceață dar și cu noroi. Există timpi limită pentru parcurgerea traseului și este indicat să fie finalizat în 3,30 h pentru a apărea în clasamente.
Pe o vreme cum a fost cea de la concurs, unii ar spune condiții imposibile pe care noi le-am făcut posibile, alergarea pe poteci cu rădăcini umede, lipăind prin noroi, mai ales la intersecția cu Drumul Cavalerilor, necesită o grijă în plus pentru a preveni accidentările.

Am terminat cu bine cursa, puțin înghețați, plini de noroi dar cu zâmbetul pe buze.


Traseul de la Intersport este unul cu amintiri frumoase pentru că a acesta fost traseul unde am alergat primul semimaraton montan, când am fost însoțită de un partener de excepție și a fost momentul când m-am îndrăgostit de alergarea montană.
Pentru a fi bine informați și pregătiți de concurs, recomandarea este să citești informațiile puse la dispoziție de către organizatorii care te țin la curent cu traseul, program dar și alte detalii care pot ajuta înainte de cursă.
Alergările de grup înainte de concurs sunt oportune ca să te obișnuiești cu traseul, cu porțiuni în pantă și de ce nu, să socializezi. Am participat la o întâlnire de grup în martie 2022. Adrian Iordache a început încălzirea și el a fost ghidul nostru până la Cariera din Poiană. Zapada a fost din belsug, numa’ bună pentru un antrenament matinal. Mi-a plăcut mult atmosfera. Poți încerca și tu înainte de a participa la concurs.

Nu a fost o problemă ploaia care n-a încetat si care ne-a însoțit toată cursa. În alergarea pe ploaie acceptăm faptul că ne vom uda. Chiar și materialele impermeabile au o limită și adesea nu lasă pielea să respire prea bine, conducând la supra-încălzire și la transpirație excesivă.
Alergarea pe ploaie – exercițiu, terapie și duș … toate în același timp.

Îmi place să alerg pe ploaie și din discuțiile cu alți alergatori, nu sunt singura. Preferăm alergarea pe ploaie pentru că aerul este respirabil, este plăcut și nu e multă lume pe stradă. 😉.
- Ar fi indicat să porți materiale care evaporă ușor umiditatea, nu bumbac! Asigură-te că te îmbraci corespunzător temperaturii de afară, nu vremii. Dacă bate vântul, poți purta o jachetă împotriva vântului – wind jacket.
- Ajută să ai o șapcă sau o căciulă /buff pentru a evita să-ți vină ploaia în față dar și pentru a bloca vântul. Acest aspect este foarte important, în special dacă porți ochelari de vedere.😜
- Poți proteja telefonul punându-l într-o pungă mica tip zip-lock. Touch screen-ul va funcționa chiar și cu plastic. Acesta este un sfat bun și pentru alergarea pe vreme foarte caldă, când transpiri mult.
- Hidratare! Alergarea pe vreme umedă sau rece îți poate reduce setea, iar purtarea unui echipament în straturi te poate face să transpiri mai mult. Prin urmare, chiar dacă nu te simți transpirat sau însetat, tot riști să te deshidratezi.
- Poartă elemente vizibile. Îți va crește vizibilitatea dacă porți materiale reflectorizante sau un tricou într-o culoare mai deschisă.
- Condițiile extreme de antrenament, specifice zilelor cu ploaie reprezintă un cadru ideal pentru a dezvolta abilități fizice mult mai bune. Să alergi împotriva vântului puternic, sau printre bălțile formate, implică mai mult efort depus la nivelul întregului organism. Vremea ploioasă și rece îi ține pe mulți în case, există șanse suficient de mari ca tu să ai la dispoziție întregul traseu.
Când inima ta bate cu putere, ascult-o! Alergarea te ajută să îți descoperi puterea interioară și să îți cunoști corpul.
Te poti abona la newsletter dacă îți dorești să afli când se postează articole noi.
Un gând despre „Semimaratonul Intersport Brașov, 2022. Concurs cu ploaia.”