EuroVelo 6 în Austria – Ziua 6: Spre Tulln, orașul florilor de pe Dunăre

Traseul Dunarii in Austria

Am plecat devreme din campingul din Krems, mai ales din cauza temperaturilor ridicate care se resimțeau încă din primele ore ale dimineții. Înainte de a porni la drum, am avut timp să admirăm și portul din Krems, aflat chiar lângă camping.

portul din Krems

La tot pasul descoperim zone frumoase de pescuit iar Cristi se intreaba de ce nu si-a luat undita cu el…

Pe alocuri, traseul părăsea malul Dunării și trecea prin sate liniștite, oferindu-ne ocazia să admirăm arhitectura cochetă a căsuțelor austriece.

Un lucru pe care l-am observat în Austria este că oamenii țin foarte mult la intimitatea lor. În general, nu se simt confortabil să fie fotografiați sau filmați fără acordul lor, așa că am încercat să respectăm acest lucru pe tot parcursul călătoriei.
Am avut chiar și o experiență care ne-a confirmat acest aspect. Pentru că purtam tot timpul camera GoPro montată pe cască, indiferent dacă filma sau nu, la un moment dat am fost oprită de un tânăr. Acesta m-a întrebat dacă este într-adevăr o cameră de filmat, dacă este pornită și a vrut să se asigure că nu l-am filmat, explicându-mi că nu și-ar dori să apară în vreo înregistrare fără acordul lui. Mi s-a părut un exemplu interesant despre cât de mult preț pun austriecii pe respectarea vieții private.

pauză de cafea alături de mulți alți bicicliști

Am ajuns în orașul florilor – Tulln. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să căutăm un magazin de unde să ne cumpărăm cireșe. Amândoi aveam poftă de aceste fructe, pe care le văzuserăm coapte în pomii de pe marginea drumului. Din păcate, am nimerit chiar într-o zi de sărbătoare națională, iar toate magazinele erau închise. Am rămas cu pofta până am ajuns la Viena…

Ne-am îndreptat apoi spre camping pentru a ne instala cortul, după care am pornit să explorăm orașul.

Atractii turistice pe traseu

Tulln an der Donau este unul dintre cele mai vechi orașe din Austria. Este un oraș istoric situat pe malul Dunării, cunoscut drept „Orașul Florilor” (Gartenstadt) pentru ca îl fac faimos grădinile sale spectaculoase, cei peste 60.000 de trandafiri și expozițiile internaționale de grădinărit.

Tulln ne-a cucerit prin atmosfera sa relaxată și colorată, în care se simțea din plin aerul de vacanță. A fost o zi călduroasă, cu aproximativ 30 de grade la sfârșitul lunii mai, perfectă pentru încă o etapă memorabilă a călătoriei noastre.

Donaulände (Promenada Dunării): este un spațiu amenajat excelent pentru plimbări și relaxare, care include o grădină de trandafiri și nava Regentag a artistului Friedensreich Hundertwasser, ancorată ca piesă de muzeu.

Die Garten Tulln este un alt obiectiv din acest oras si este considerata prima expoziție de grădini ecologice din Europa. Dispune de peste 65 de grădini demonstrative, poteci suspendate și cel mai mare loc de joacă natural din Austria Inferioară. Detalii și bilete pot fi găsite pe platforma oficială Die Garten Tulln.

Tulln a fost castru roman, are si un Muzeu cu obiecte din acea perioada.

Am facut un popas racoritor la frumoasa Fântână a Nibelungilor, situata pe faleza Dunării care ilustrează celebra epopee Cântecul Nibelungilor. Carte pe care nu am citit-o dar am înțeles că acest complex include fântâni și sculpturi din bronz care comemorează primirea lui Kriemhild.

Donaupark Camping Tulln

Donaupark Camping Tulln este un camping popular de 4 stele, întins pe o suprafață de 10 hectare, situat ideal pe malul Dunării, chiar de-a lungul celebrului traseu pentru biciclete Donauradweg. Este o bază excelentă pentru turiștii care doresc să viziteze Viena, aflată la doar 40 km distanță.

Camping-ul din Tulln ne-a impresionat ca mărime și ulterior am aflat că este unul premiat. Zona de corturi este mică și nu prea dreaptă, iarba puțină și pământ cu pietre. Iar pentru asta am platit 37 €/noapte.

Facilitățiile camping-ului: Clădiri sanitare curate, dușuri publice, mașini de spălat rufe și o bucătărie complet echipată pusă la dispoziția oaspeților în mod gratuit. Am facut o plimbare pe aleile care duc la autorulote/rulote dar și la casele mobile (Mobilheime). Pentru cei care nu călătoresc cu echipament propriu, sunt disponibile spre închiriere case mobile moderne cu aer condiționat, bucătărie complet echipată și terasă.

exemplu de Casa mobila

În camping existau două terase unde puteai servi atât micul dejun, cât și cina. În seara în care am ajuns noi, masa a fost destul de modestă. Fiind zi de sărbătoare, multe magazine erau închise, așa că nici cei de la terasă nu au avut posibilitatea să se aprovizioneze cu toate produsele.

cina noastră în zi de sărbătoare…

Ne apropiem de Viena, capitala Austriei, iar aventura noastră pe EuroVelo 6 continuă. Rămâneți alături de noi pentru a descoperi următoarea etapă a poveștii noastre de cicloturism și ultimele zile petrecute pe malul Dunării.

🎥 Vezi această etapă și în format video!
Dacă vrei să vezi traseul, peisajele, provocările și atmosfera acestei zile de pe EuroVelo 6, am filmat întreaga experiență. Apasă pe videoclipul de mai jos și pedalează alături de noi!

În fiecare episod împărtășim costuri, campinguri, starea traseului, obiectivele turistice și sfaturi utile pentru cei care vor să parcurgă EuroVelo 6 pe cont propriu. Cum ți se pare până acum Traseul Dunării din Austria?


Îți mulțumim că esti parte din comunitatea noastră și că ne citești. Dacă ți-a plăcut articolul nu ezita să îl împărtășești cu prietenii tăi.

Curioși de ce urmează?

Abonează-te și descoperă alături de noi următoarele aventuri.

Atunci când nu scriem, suntem pe Instagram.😉

Dă-ne de veste dacă te-a inspirat una dintre povești, că ai luat echipamentul adecvat si ai fugit în natură. Poți împărtăși experiența cu noi pe Instagram! * Folosește hashtagul #viatainvacanta și dă-ne tag @viatainvacanta. 

Lasă un comentariu