EuroVelo 6 în Austria – Ziua 7: Ultimii kilometri până la Viena pe bicicleta

Astăzi pornim din Tulln pentru penultima etapă a aventurii pe bicicletă. Mai sunt doar aproximativ 40 km până la Viena, pe una dintre cele mai frumoase porțiuni ale traseului EuroVelo, de-a lungul Dunării.

Nu a fost cea mai spectaculoasă etapă și nici cea mai lungă. Însă poate că a fost cea mai grea, dintr-un motiv pe care nu il cunosc.A fost o zi liniștită. Fără aglomerație, dar cu o căldură apăsătoare. Nu prea am avut chef de povești sau conversații. Singurul obiectiv era să pedalăm dintr-o umbră în alta.

Pentru cine vine din România, este greu să nu remarce cât de firesc este integrată bicicleta în viața de zi cu zi. Pistele sunt continue, bine întreținute și folosite de oameni de toate vârstele: copii care merg la școală, părinți cu remorci pentru cei mici, navetiști și seniori. Aici, bicicleta nu este doar un mijloc de recreere, ci o parte normală a modului în care oamenii se deplasează.

Tocmai această normalitate te pune pe gânduri și te face să te întrebi cât de diferit ar putea arăta și orașele noastre dacă bicicleta ar avea același loc în viața de zi cu zi.

Pe traseu nu am găsit atracții care să ne facă să ne oprim. Am trecut, însă, pe lângă încă o hidrocentrală de pe Dunăre, una dintre multele construcții care fac parte din peisajul acestui drum.

  • Distanță: 42 km
  • Durata: 2.30 h
  • Cazare: camping MICAMPA Viena

Singurul obstacol mai serios al zilei a fost traversarea Dunării pe un pod cu o rampă de acces în serpentine. Deși urcarea nu a fost solicitantă, nici măcar cu bicicletele încărcate, spațiul era pe alocuri îngust și destul de aglomerat, ceea ce ne-a obligat să fim atenți și să ne adaptăm ritmul.


Austria este una dintre cele mai bune destinații din Europa pentru cicloturism. Trasee impecabil întreținute, infrastructură gândită pentru bicicliști și kilometri întregi în care te simți în siguranță fac din această experiență una pe care aș recomanda-o oricui iubește să călătorească pe două roți.

Un lucru care face această rută specială este faptul că trece pe lângă mai multe situri aflate în patrimoniul mondial UNESCO.

Unul dintre cele mai spectaculoase este Valea Wachau, renumită pentru peisajele sale cu podgorii în terase, sate istorice, castele și mănăstiri, o zonă care îmbină perfect natura cu patrimoniul cultural.

De-a lungul Dunării se întinde Frontierele Imperiului Roman – The Danube Limes, un sit arheologic care urmărește vechea graniță nordică a Imperiului Roman și păstrează urmele fortificațiilor și așezărilor de acum aproape două milenii.

Iar apoi, după sute de kilometri pedalați, am ajuns în Viena.

Așadar, această rută nu înseamnă doar kilometri pedalați pe una dintre cele mai frumoase piste de bicicletă din Europa. Este și o călătorie prin istorie, peisaje și cultură, care leagă patru situri UNESCO de-a lungul Dunării.

Pentru a ajunge la campingul unde aveam rezervare în acea seară, am traversat întreaga Insulă a Dunării (Donauinsel) din Viena. Cu o lungime de aproximativ 21 de kilometri, de la un capăt la celălalt, Donauinsel este unul dintre cele mai îndrăgite locuri de recreere ale vienezilor, oferind numeroase piste pentru biciclete, alei pietonale și spații verzi chiar în mijlocul orașului. Deși era o zi obișnuită din timpul săptămânii, insula era plină de tineri care se relaxau, făceau sport sau se bucurau de vremea frumoasă. Atmosfera era una foarte animată și ne-a arătat cât de important este acest loc pentru locuitorii Vienei.

podul de intrare pe Insula Dunarii

Cazare Viena – Camping MICAMPA

Am ales MICAMPA deoarece este amplasat chiar lângă traseul EuroVelo 6, ceea ce îl face o alegere excelentă pentru cei care ajung în Viena pe bicicletă. După o zi lungă de pedalat, faptul că nu trebuie să te abați de la traseu este un mare avantaj. Preț: 28 €/noapte.

Campingul dispune de o zonă generoasă pentru corturi, este liniștit și bine întreținut, iar facilitățile sunt moderne. Ai la dispoziție grupuri sanitare curate, dușuri cu apă caldă, o bucătărie comună, mașini de spălat și uscătoare, precum și un mic magazin pentru cumpărăturile de bază.

Despre cele două zile petrecute în capitala Austriei, obiectivele pe care le-am vizitat și impresiile noastre, am povestit pe larg în acest articol.

Rămâneți alături de noi pentru a descoperi următoarea etapă a poveștii noastre de cicloturism și ultimele zile petrecute pe malul Dunării. Ne-am hotărât să mai adăugăm o zi pe EuroVelo 6 și să pedalăm până în Bratislava.

🎥 Vezi această etapă și în format video!
Dacă vrei să vezi traseul, peisajele, provocările și atmosfera acestei zile de pe EuroVelo 6, am filmat întreaga experiență. Apasă pe videoclipul de mai jos și pedalează alături de noi!

Dacă îți plac călătoriile pe bicicletă, natura și aventura, nu uita să te abonezi și să lași un comentariu!

Curioși de ce urmează?

Abonează-te și descoperă alături de noi următoarele aventuri.

Atunci când nu scriem, suntem pe Instagram.😉

Dă-ne de veste dacă te-a inspirat una dintre povești, că ai luat echipamentul adecvat si ai fugit în natură. Poți împărtăși experiența cu noi pe Instagram! * Folosește hashtagul #viatainvacanta și dă-ne tag @viatainvacanta. 

Lasă un comentariu