Etapa 3: 16 kilometri | aproximativ 4 ore de mers | +368 m diferență de nivel
Cel mai neplăcut moment al dimineții? Acela în care trebuie să te încalți cu ghetele ude din cauza ploii din ziua precedentă. Dacă ați făcut drumeții de mai multe zile pe ploaie, probabil cunoașteți deja senzația.
Ziua a treia pe West Highland Way începe însă cu o greșeală care, până la urmă, s-a dovedit a fi una foarte bună.
👉 Vezi ghidul nostru complet pentru West Highland Way – toate cele 8 zile, traseul, cazările și informațiile practice.
O greșeală de rezervare care ne-a prins bine
Când am făcut rezervările pentru West Highland Way, am reușit să încurc localitățile. Și nu este chiar atât de greu, pentru că pe această porțiune a traseului există câteva nume care seamănă foarte mult: Inversnaid, Inverarnan și Inveroran.
Așa se face că etapa Rowardennan – Inverarnan, care are aproximativ 29 de kilometri și este una dintre cele mai solicitante porțiuni ale traseului, am împărțit-o din greșeală în două zile.
Prin urmare, astăzi avem aproximativ 16 kilometri, pe care estimăm să-i parcurgem în patru ore, iar mâine încă aproximativ 13 kilometri.

La început ne-am gândit că am făcut o greșeală destul de mare. Dar, pe măsură ce înaintăm, ne dăm seama că această împărțire nu este deloc rea.
Traseul este accidentat, iar porțiunile de pe malul Loch Lomond ne cer atenție la fiecare pas. În plus, dacă vrem să păstrăm planul inițial de a parcurge West Highland Way în 8 zile, va trebui să recuperăm kilometrii într-o altă etapă, care va ajunge la 30 de kilometri.
Așadar, greșeala de rezervare ne-a oferit astăzi o zi ceva mai scurtă, dar ne-a pregătit pentru una dintre zilele lungi ale traseului.

O zi verde și sălbatică pe malul Loch Lomond
Ziua a treia este, pentru noi, ziua cascadelor.
Am întâlnit cel puțin patru cascade frumoase pe traseu, iar după zilele ploioase totul este incredibil de verde. Vegetația, stâncile ude, rădăcinile și apa care curge peste tot creează un peisaj foarte sălbatic.

În unele momente, traseul ne face să ne gândim la o zi de drumeție prin pădurile din Carpați. Doar că aici avem alături Loch Lomond, cel mai mare lac ca suprafață din Scoția, iar traseul continuă să urmeze malul acestuia.
Vremea ne oferă și ea câteva surprize. După ploaie apare soarele, iar peisajul se schimbă complet. Pentru câteva momente, avem parte de lumină, priveliști și senzația că, în sfârșit, Scoția ne lasă să ne bucurăm de traseu fără să ne ude.
Dar nu pentru mult timp. West Highland Way ne readuce repede la stânci, rădăcini, urcări și coborâri.
Un punct de atracție al acestei secțiuni este cascada spectaculoasă de la Inversnaid. Drumeții de pe West Highland Way se pot apropia de ea, deoarece traseul trece pe o pasarelă deasupra cascadei, pe măsură ce aceasta se revarsă în Loch Lomond.
De la Inversnaid există curse regulate de autobuz acvatic către Tarbet și Inveruglas, pe malul vestic (căutați punctul de belvedere emblematic situat în vârful stâncilor de la Inveruglas).
Cea mai neașteptată cafea de pe West Highland Way
Pe la kilometrul 10 apare o surpriză la care nu ne-am fi așteptat într-o zonă atât de izolată: o cafenea de specialitate. Și nu doar o cafea oarecare. Am găsit aici cafea de specialitate de la Loch Lomond, exact în momentul în care aveam nevoie de o pauză.
Cred că putem spune că am descoperit una dintre cele mai „remote” cafenele de pe West Highland Way.

Pentru noi, oprirea aceasta a fost una dintre micile bucurii ale zilei. După kilometri de mers prin pădure, printre stânci și cascade, o cafea bună este cu atât mai apreciată.
Inversnaid Bunkhouse – cazare într-o zonă izolată
După aproximativ 16 kilometri ajungem la Inversnaid Bunkhouse, locul în care vom petrece noaptea. Nici astăzi nu alegem un hotel. Am căutat o variantă mai accesibilă de cazare în zonă și am găsit această unitate de cazare pe Booking.com.

Pentru a ajunge aici trebuie să ne abatem aproximativ un kilometru de la traseul West Highland Way și să urcam puțin pe șosea, dar considerăm că merită.
Cazarea ne-a costat aproximativ 90 lire (570 de lei), iar micul dejun a fost inclus.
Într-o zonă atât de izolată, faptul că aveam micul dejun asigurat a fost foarte important, pentru că opțiunile de aprovizionare sunt limitate.
Inversnaid Bunkhouse are și o mică zonă pentru corturi. În seara în care am ajuns noi, doar o singură persoană a ales să doarmă la cort, în timp ce ceilalți turiști aveau camere rezervate.
Și am fost plăcut surprinși de loc. Mâncarea a fost foarte bună, ingredientele atent alese, curățenia impecabilă, iar servirea excelentă.
Cât costă mâncarea pe West Highland Way?
Una dintre surprizele noastre pe West Highland Way a fost reprezentată de prețurile din această zonă.
Un mic dejun in Rowardennan a costat aproximativ 20 de lire sterline și a inclus două feluri principale – unul cu ou ochi, celălalt cu bacon –, plus ceai și cafea.
La începutul traseului am crezut că, dacă alegem cazări mai scumpe, vom putea economisi puțin la mâncare. Doar că realitatea este alta.
Pe porțiunea dintre Balmaha, Rowardennan și Inverarnan, magazinele sunt foarte puține, iar în anumite zone nu există deloc posibilități de aprovizionare. Asta înseamnă că, atunci când nu ai mâncare la tine, restaurantul poate deveni singura variantă.
O greșeală care s-a transformat într-o zi bună
La finalul zilei, privind în urmă, cred că putem spune că greșeala făcută la rezervări ne-a prins bine.
În loc să parcurgem aproape 30 de kilometri într-o singură zi, am împărțit etapa în două. Am avut timp să ne bucurăm de cascade, de Loch Lomond, de peisaj și chiar de o cafea de specialitate într-un loc în care nu ne-am fi așteptat să găsim una. Iar seara am ajuns într-un loc simplu, curat și primitor. Pentru că, de cele mai multe ori, pe un traseu de lungă distanță nu ai nevoie de un hotel sofisticat.
Ai nevoie de un loc curat, o masă bună și oameni care să te facă să te simți binevenit.
Iar la Inversnaid le-am găsit pe toate. Și, până la urmă, mă bucur că am încurcat rezervările. Din greșeală, am nimerit bine.
Descoperă Scoția autentică pe West Highland Way! Află despre peisajele spectaculoase și experiențele din cele 8 zile de aventură – prima serie în limba română despre acest traseu de lungă distanță pe YouTube.
Îți mulțumim că esti parte din comunitatea noastră și că ne citești. Dacă ți-a plăcut articolul nu ezita să îl împărtășești cu prietenii tăi.
Curioși de ce urmează?
Abonează-te și descoperă alături de noi următoarele aventuri.
Atunci când nu scriem, suntem pe Instagram.😉
Dă-ne de veste dacă te-a inspirat una dintre povești, că ai luat echipamentul adecvat si ai fugit în natură. Poți împărtăși experiența cu noi pe Instagram! * Folosește hashtagul #viatainvacanta și dă-ne tag @viatainvacanta.

Un gând despre „Etapa 3 West Highland Way: Cascade și cafea în natură”