În zona Moieciu-Fundata sunt 9 trasee ecouristice foarte faine si accesibile. Iarna trecută am fost în plimbare la Amfiteatrul Transilvania. În mare parte accesul până acolo se poate face cu mașina din satul Cheia. Așa am făcut noi de Valentine`s Day când am văzut omuleți colorați pictați pe copaci. Am aflat că sunt de fapt marcaje ecoturistice realizate de către cei de la Centrul de ecologie montană. Au creat și un ghid complet pentru a veni în sprijinul celor care vor să exploreze potecile cu priveliște de pe coclaurile zonei Moieciu.
Într-un weekend al lunii aprilie, când ploaia ne-a dat o pauză, am dat fuga în pădure pe traseul marcat omuleț albastru spre Poiana Andolia. Un traseu ușor, accesibil și pentru copii.
Traseu: Moieciu de Sus – Casa Inspectorului Tișcă – Poiana Andolia- Padurea Magistratului- Fundata- Moieciu de Sus
Distanță: 8.3 km
Durată: 4-5h
Marcaj: omuleț albastru
Traseu potrivit pentru drumeții dar și pentru alergare.

Ne-a plăcut foarte mult, oferă o priveliște fabuloasă asupra Munțiilor Bucegi și Piatra Craiului. Îmi doream de mult să hoinărim pe dealurile pline de fânețe și poienițe din zona aceasta.
Traseul marcat “Omuleț albastru” începe din centrul satului Moieciu de Sus de pe drumul asfaltat ce urcă la Biserica din Moieciu de Sus ca apoi să facă stânga înainte de biserică. A prins drag de noi un cățel din sat și ne-a însoțit pe prima porțiune din traseu.

De la biserică se urcă în serpentine spre “Casa Inspectorului Tișcă”, una dintre puținele case cu curte interioară din sat, structură de apărare specifică zonei.
“Casa Inspectorului Tișcă” este un loc de belvedere asupra văilor principale din Moieciu de Sus cât și asupra Munților Leaota și Bucegi. Se continuă ușor pe potecă, spre pădure. Valea este dominată pe stânga de o formațiune calcaroasă impresionantă, care arată modul de formare a acestui relief.
La „Casa Inspectorului Trisca” drumurile se bifurcă. Noi am ales semnul din stânga și am făcut, fără să vrem, traseul în sens invers dar nu ne pare rău deloc! Ne-a plăcut mai mult aşa, pădurea este frumoasă și plaiul mioritic apare mai repede.


După o perioadă scurtă de timp se iese din pădurea deasă și priveliștea se deschide spre pârtiile de schi fond și spre fânețele bine întreținute de localnici. Se poate vizita Casa Veche a familiei Stoian, amenajată în muzeu care are o colecție numeroasă de obiecte populare. Cățelul ne-a însoțit până aici, nu a vrut să continue plimbarea cu noi. Poate era prea departe de casă …

Drumul coboară printre puținele case spre centrul satului Fundățica, unde întâlnește drumul de asfalt și continuă ușor la vale. În curba din apropierea bisericii se părăsește drumul asfaltat și se continuă pe un drum de pământ la dreapta, spre zona cu deschidere spre Munții Bucegi, vechea potecă de legătură dintre Moieciu de Sus și Fundata.

Traseul prin Fundațica, are și porțiune de cicloturism.

Valea se lărgește permanent, oferind o priveliște surprinzătoare spre Valea Gaura din Munții Bucegi. Dupa ce treci pe lângă căsuțele de hobbit foarte frumoase de la Odăi din Plai, se intră iar în pădure (Padurea Magistratului) pe un drum forestier.

Poteca continuă sus-jos pe vechiul drum pietros, care făcea legătura între cătunul Cheia și Fundata, spre actualul Complex Cheile Grădiștei – Fundata.
Ar fi util ca marcajele la intersecții de poteci să fie mai bine semnalizate, acolo sunt importante. Înainte de a ajunge la Cabana și Poiana Andolia ne-am rătăcit puțin pentru că nu-l mai vedeam pe „omulețul albastru” și am dat de urme de urs în schimb. Am făcut rapid stânga împrejur ca nu cumva să deranjăm animalele pădurii 😬. Ce-i drept, de anul acesta sunt puțin speriată de ieșirile pe munte…
Am avut harta interactivă ce o găsești pe site. Îti oferă pozitionarea pe harta în timp real. E o idee bună, mai ales dacă te abați de la traseu.
La ieșirea din pădurea Magistratului, ajungi într-o poieniță cu fânețe, numită Poiana Andolia, numa` bună de stat la picnic.
Cabana Andolia pe care o vei găsi aici, este o pensiune agroturistică cu 3 margarete. Dacă vrei să faci un popas poate ar fi bine să știi că te poți reîncărca pe terasa cabanei. Propietarii sunt foarte primitori, au cafea bună și un suc bio de mere excelent! (Monica, o călătoare și alergătoare, ne-a recomandat sucul 😉).
De aici avem priveliști către Piatra Craiului, cât și spre Bucegi. Absolut superb! După ce străbați poiana te trezești cu Piatra Craiului în față.





Plimbarea urmează poteca de pământ si priveliștea se deschide spre Munții Piatra Craiului. Nu mai ai mult și ajungi din nou la Casa Inspectorului Tișcă, semn că drumeția se apropie de final dar tu ai mai vrea să hoinărești pe coclauri.

Traseu montan de 2-3 ore până pe vf. Bucșa
Altă activitate interesantă în Moieciu de Sus ar fi o drumeție prin Valea Bângăleasa – Culmea Bucşa până pe Vârful Bucşa (1848 m). Nu am avut timp să facem drumeția în 2021 dar 2022 se pregătește cu alte călătorii de poveste.
Harta: Munții nostri, marcaj triunghi roșu.
Vă dorim poteci pline de zâmbete! Suntem mai frumoși cu zâmbetul la purtător…
Te poti abona la newsletter dacă îți dorești să afli când se postează articole noi.
5 gânduri despre „Pe coclauri în Moieciu de Sus. Plimbare în Poiana Andolia”