Anul acesta a fost primul an când mi-am dorit să ajungem la Viena, Mecca târgurilor de Craciun. Situația face ca Austria să se închidă, lockdown doar cu o săptămână înainte de a ajunge noi acolo. Chiar mă amuzam cu sora mea că tot e bine că nu am rezervat nimic deși văzusem câteva cazări foarte cochete.
Târgurile de Crăciun au devenit deja tradiție în Europa. Marile capitale, dar și orașele mici din provincie sunt decorate cu cele mai frumoase ornamente de Crăciun și organizează târguri cu produse tradiționale. Strasbourg a găzduit unul dintre cele mai vechi târguri de Crăciun din Europa.
Bun, nu mai mergem în Viena dar până în Budapesta, care e la o aruncătură de băț, putem face o plimbare…ne ziceam noi două. Entuziasmată și de informațiile citite la Travelista pe blog, am făcut itinerariu cu activități distractive în Budapesta dar, din motive obiective, Ungaria fiind în zona roșie la momentul acela, nu am reușit să ne facem planuri nici acolo.
Bine, dar în țara noastră sunt atâtea târguri de Crăciun în decembrie, la care nu am ajuns niciodată 🙈😆hai să vedem cum facem…că nu mă las ușor. 😝
Cumva tot voiam o ieșire la plimbare, activitatea mea preferată 😆, mai ales că ne-am organizat în așa fel încât să putem merge cu sora mea si cumnatul pentru prima dată, într-o escapadă împreună. Așa a fost toată excursia noastră, cu schimbări de planuri la care a trebuit să fim spontani dar a ieșit o mini vacanță de 4 zile ce s-a încheiat cu zâmbetul pe buze și cu amintiri frumoase.
Târgul de Crăciun – Bucuria care însoțește sărbătorile de iarnă.
De ce ai alege târgurile de Crăciun? În primul rând ai motiv de plimbare, plimbare 😊. O mini vacanță înainte de toată treaba ce te așteaptă înainte de venirea Sărbătorilor de iarnă te încarcă cu energie pozitivă.
O vizită la un târg de Crăciun poate fi o inspirație pentru cadourile de sub brad dar și pentru decorarea bradului vostru😁. Este o ocazie să petreci cu familia dar și cu prietenii câteva zile în mirosul vinului fiert, să îți permiți un răsfăț culinar și să te bucuri. Să te bucuri de lucruri simple.
Așteptările mele în ceea ce privește târgul de Crăciun sunt ca oferta de produse handmade la târguri să fie foarte variată și interesantă 😍: produse artizanale, globuri pictate manual, clopoței, coronițe, decorațiuni și ornamente. Nu vor lipsi nici aromele specifice sezonului: cozonacii, prăjiturile, plăcintele, acadelele, turta dulce, ciocolata de casă, băuturile sau gustările calde.
1 decembrie = Alba Iulia

Am ajuns la Alba Iulia de 1 decembrie ca apoi să continuăm și prin alte orașe frumoase ale țării. Alba Iulia aștepta cuminte pe lista mea și a lui Cristi. Este spectacol la Alba de ziua națională. Așteptam cu nerăbdare să simțim atmosfera de sărbătoare pentru că orașul îl mai văzusem cu alte ocazii.
Vă atașez câteva fotografii instantanee din Cetatea Alba Carolina din 1 decembrie. Târgul din cetate și patinoarul sunt deschise turiștilor zilnic până la ora 21.







O ocazie minunată de 1 decembrie este vizitarea Muzeului și a Sălii Unirii. Cetatea este un loc încărcat cu multă istorie.





Târgul de Crăciun de la Cluj

În Piața Unirii din Cluj sunt multe căsuțe în care băutura și mâncarea tradițională sunt elemente principale și mai puține căsuțe sunt cu decorațiuni. Din cauza măsurilor restrictive, organizatorii au fost nevoiți sa reducă din numărul căsuțelor prezente în piață.


Căsuța lui Moș Crăciun este atracția principală a copiilor și a părinților. Decorata ca în povesti, te invită să intri în lumea magică… O roată panoramică este pregătită pentru vizitatorii târgului.





Ca să merite deplasarea până la Cluj, după ce ai băut vinul fiert și ai papat ciocolata de casă fără zahar din Piața de Crăciun 😏, poți merge la pas prin oraș. Un city break la tine în țară. Îmi place asta de când cu pandemia…
Îți pot recomanda o alergare sau o plimbare prin parcul Central sau pe Dealul Cetățuia. Poate o vizită scurtă pe Cluj Arena unde stadionul va fi numai al tău. Cumnatul meu s-a bucurat ca un copil de această experiență. Zăbovește și simte atmosfera din Piața Muzeului. Sunt impresionată de cazările din Cluj. Am stat într-un apartament chic aproape de centrul orașului – Downtown Wonder Apartament.







Târgul de Crăciun de la Sibiu

Acesta a fost cel mai frumos dintre cele văzute. Am înțeles de la cei care au ajuns și în alți ani ca în Sibiu a fost frumos de fiecare dată. Proiecțiile pe clădirile istorice sunt deosebite. Fac deliciul turiștilor.
Luminițele decorează fain Piața Mare iar căsuțele cu obiecte decorative merita atenția ta. Ne-a fost ușor să alegem cadouri. Spre deosebire de Cluj, aici sunt mai multe căsuțe cu obiecte handmade de Crăciun. Mi-au plăcut mult globurile de porțelan, aranjamentele de pus pe masa de Crăciun dar și alte obiecte de calitate. În anul 2007, atunci când orașul Sibiu a fost numit Capitală Europeană, s-a ținut și primul Târg de Crăciun. An de an, acesta reușește să strângă sute de oameni la căsuțele special amenajate.






Nu lipsesc distracții care sunt pe placul copiilor, precum un patinoar, jocuri, trenulețe, carusel și roata panoramică.



După o oră în Piață eram înghețați iar ploaia mocănească ne-a trimis acasă dar nu înainte de a ne cumpăra tot ce ne-am dorit de acolo.
Vă recomand, dacă vi se face foame între timp, să treceți pragul Cramei Sibiul Vechi. Are rating bun pe TripAdvisor. 😉 Ne-a plăcut mâncarea dar și atmosfera creată de cei 2 chelneri carismatici.
Acasă la Brașov, la târgul de Crăciun

Bradul de Crăciun, înalt de 26 m. împodobit cu globuri verzi, roșii, argintii și aurii, și a căsuțelor cu decorațiuni și produse specifice sărbătorilor de iarnă, au fost vedetele turiștilor care au ales Brașovul în decembrie 2021. Acesta a fost primul an în care târgul s-a deschis cu o săptămână mai devreme și va ține până pe 6 ianuarie 2022.

Târgul este aprovizionat cu diverse ornamente de Crăciun, toate făcute manual dar și cu produse tradiționale.
Accesul în Târgul de Crăciun din Brașov este permis fără ca persoanele să facă dovada unui certificat verde sau a unui test negativ. Pentru prima dată, Primaria s-a gândit să decoreze și alți 10 brazi în cartierele orașului.

Pentru noi nu mai este atât de important să ajungem în Piața Sfatului la aprinderea luminilor și a bradului. De ce? Poate v-ați întrebat…. 😜
Sunt atâția ani în care am înghețat în seara de 5 decembrie la colindele lui Ștefan Hruscă încât și acum Cristi aminește într-un mod amuzant… 😆 Noi am devenit un cuplu pe 6 decembrie, la un târg de Crăciun acum mulțiii ani și într-un fel, așa sărbătoream fiecare an ce trecea, până la un moment dat. Acum sărbătorim acasă, la căldurică, la aprinderea luminițelor de la propriul nostru brad 😆. Nu mai suntem atrași de locuri aglomerate și înghesuială…să fie vârsta de vină ?! 🙈😁

Deși planurile nu ies întotdeauna așa cum ai vrea, nu te supăra pentru că viața este ce ți se întâmplă azi când aveai alte planuri… ❤️
Să aveți sărbători binecuvântate!
Te poti abona la newsletter dacă îți dorești să afli când se postează articole noi.