Distracția în natură cere haine potrivite

Via transilvanica

Acum, după ce mi-am dat seama ce îmi doresc pentru o viață împlinită… mă tot gândesc că mi-ar fi plăcut să fi descoperit natura din copilărie. Dar sunt recunoscătoare că, până la urmă, viața mi-a arătat poteca pe care trebuie să o urmez. Știu că este o luptă continuă să ne bucurăm de călătorie fără să fugim repede spre destinație, așa cum spune logo-ul nostru: The journey is the reward! Nu-mi e străină ideea că fiecare avem momente când picăm într-o stare de letargie și nu mai știm de ce ne trezim dimineața și care ar fi scopul nostru…

Chiar acum, când încerc să-mi aștern ideile pe hârtie, se încheie o zi în care am pedalat prin zone superbe ale Transilvaniei ca să îmi iau doza zilnică de inspirație. Natura m-a ajutat să mă regăsesc și e sursa principală a puterii interioare care îmi pune în mișcare rotițele în fiecare dimineață.

Pentru o viață pozitivă, orice interacțiune cu natura este potrivită. Asta poate însemna o alergare matinală sau să admir, în drum spre job, cum se dezmorțește natura…Dacă este weekend, paleta de unde pot alege este mai vastă: uneori poate să campăm undeva departe de aglomerație și să ascultăm liniștea naturii sau doar să ieșim la un picnic în aer liber. Alteori ne orientăm spre ceva mai activ și provocator: drumeții în natură, scoatem bicicleta la plimbare sau găsim un lac unde este permis pescuitul sportiv.😉  

Natura nu îți cere un dress code doar haine potrivite iar pentru că diminețiile sunt din ce în ce mai reci, vei avea nevoie de o greacă de puf https://answear.ro/h/geci-de-puf.html

Dacă ai copii, sigur ai observat cât de dornici sunt să exploreze lumea. Îți recomandăm să-i lași să descopere și să se aventureze în natură!  Vor un hobby nou? Încurajează-i și susține-i emoțional. Cu cât mai puține frici vor avea, cu atât mai repede se vor dezvolta emoțional. Dacă ești în căutarea unor pantofi sport care să-i ajute să fie activi în noul hobby, le poți face un cadou de la https://answear.ro/h/pantofi-nike.html

Toamna este cea mai colorată în această perioadă a anului. Este suficientă o rază de soare ca să fugim undeva la aer curat, unde e liniște și unde ne simțim mai liberi. Știu că suntem din ce în ce mai mulți cei care trăim în armonie cu natura și ne bucurăm că sunt atât de mulți oameni care inspiră ! Nu ne sperie frigul dacă avem hainele potrivite, nu?😊 Dacă îți lipsește ceva pentru ca toamna aceasta să fie una cu experiențe inedite în natură, găsești tot ce vrei la https://answear.ro/.

Avem nevoie ca natura sa rămână curată, doar așa putem menține echilibrul ecosistemului.

*Acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2021.

Te poti abona la newsletter dacă îți dorești să afli când se postează articole noi.

Dacă ți-au plăcut articolele, ne poți urmări postările pe facebook dar și pe instagram (viatainvacanta).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: