Unde alergăm în Brașov? Întâlnire cu pantofii sport


Când a început pasiunea pentru alergare, habar nu aveam unde o să ducă acest obicei sau cât timp o să mă bucure activitatea… Cu timpul, de la un an la altul, mi-am dorit mai mult: să alerg mai mulți kilometri sau un timp mai bun pe fiecare km dar mai mult mi-a plăcut să descopărContinuă lectura „Unde alergăm în Brașov? Întâlnire cu pantofii sport”

Sărbătorind viața prin alergare: 35 de kilometri pentru 35 de ani


Anul acesta mi-am dorit depășirea unor limite personale fizice și psihice așa că am început anul 2021 cu o dorință mai ieșită din comun și aceea a fost să pot sărbători ziua de nastere în alergare cu 35 km pentru cei 35 de ani de viață. A sărbători de ziua mea în acest fel…mi s-aContinuă lectura „Sărbătorind viața prin alergare: 35 de kilometri pentru 35 de ani”

Recunoștință. Ce mi-a adus bun anul 2020?


Vin cu pași repezi sărbătorile de iarnă în care ne dorim să avem liniște dar se apropie și bilanțul de la sfârșitul anului. Pandemia ne-a clătinat puțin dar a fost un timp în care am învățat să ne adaptăm provocărilor, să ne dăm seama ce contează cu adevărat în viață si ne-a arătat că suntemContinuă lectura „Recunoștință. Ce mi-a adus bun anul 2020?”

Unde alergăm în Brasov? 12 locuri numai bune pentru alergare


Am început să alerg mai serios în 2019 și de atunci explorez locuri de alergare ca să previn plictiseala de pe traseu. Cred că este o modalitate de motivație în plus. Ce altceva mă motivează să alerg? Află aici. M-am gândit că aș putea fi de folos împărtășind cu tine aceste locații, mai ales dacăContinuă lectura „Unde alergăm în Brasov? 12 locuri numai bune pentru alergare”

Alergarea: mai mult decât un sport – o stare de bine, o aventură, un stil de viață


Totul a început cu dorința de a slăbi. Alergam din ambiție, ca să ating un obiectiv fizic. Dar, pe parcurs, s-a produs o transformare: alergarea nu mai e doar despre corp, ci și despre suflet. Acum alerg cu bucurie, cu zâmbetul pe buze și cu mintea mai limpede. Alergarea a devenit evadarea mea zilnică, oContinuă lectura „Alergarea: mai mult decât un sport – o stare de bine, o aventură, un stil de viață”