Bikepacking în Olanda: traseu de 4 zile cu bicicleta prin Amsterdam, Rotterdam, Delft și dunele Mării Nordului

Ne-am aventurat pe un traseu de 4 zile cu biciclete închiriate din Amsterdam. Ne-am oprit să vizităm cel mai mare și mai luxos castel din Olanda, am explorat zona veche a orașului Gouda, Delft, Rotterdam și Haga. Am navigat printre dunele de nisip de la Marea Nordului până în Zandvoort și am reușit să dormim din nou în cort. Ultima oprire, înainte de a ne întoarce în Amsterdam, a fost vizita morilor de vânt de la Zaanse Schans.

Olanda este o țară în care m-aș muta și o pot spune doar după două vacanțe în care am pedalat prin țara cu cea mai mare infrastructură pentru biciclete din lumea întreagă.

De ce spun asta? Hai cu noi mai departe și o să întelegi.

Totul a început cu prima noastră experiență de bikepacking în Olanda…

Povestea noastră a început din 2023 când, plini de entuziasm, am luat decizia de a călători spre un domeniu necunoscut până atunci. Dar orice călătorie trebuie să înceapa de undeva, nu? Nu a fost vacanța mult dorită, după cum poate știi, dacă ne-ai aflat prima experiență din Olanda, dar a fost prima destinație din afara României în care am vrut să fim călători pe bicicletă sau, cum se zice în engleză și sună mai bine, să vedem dacă sunt pentru noi vacanțele ca bikepackers. A fost prea frumoasă țara asta și ca să nu o umbrească câteva episoade neplăcute, am așteptat încă un an ca să o explorăm, din nou pe biciclete.
Pentru cunoscători, DA! Am plecat cu un telefon de rezervă. Că tot ne-ați intrebat.😄

Am ales din nou Olanda pentru a o explora exclusiv pe bicicletă, după un an. Este un mod unic de a descoperi o țară — lent, autentic și conectat la peisaj. Dacă îți dorești mai multe informații despre peripețiile noastre din 2023, iată articolul: Bikepacking în Olanda: cum se simte libertatea pe bicicletă (prima noastră aventură și traseul din 2023)

Singurul nostru mijloc de transport în această aventură au fost două biciclete închiriate din Amsterdam, pe un traseu circular planificat dinainte, dar cu loc pentru spontaneitate. Deja aveam experiența anului precedent. Știam ce locuri ne-au plăcut în mod deosebit si e musai să le revedem de dragul priveliștii sau pentru a retrăi anumite amintiri. Dar sunt si locuri in care vrem să ajungem și nu am reușit în 2023. Bineînteles că… de-a lungul anilor am învățat lecția călătorului si ne-am lăsat un spațiu pentru ca viața să ne surpindă. Ce aventură e aceea fără neprevăzut?!….

Traseul nostru in cele 4 zile pe bicicleta

Ziua 1 – 72 km de bucurie pe bicicletă în Olanda

Traseu: Amsterdam (Piața Dam) – Abcoude – Castelul De Haar – Haastrecht (camping)

Prima zi cu bicicletele a fost despre bucurie. Bucuria faptului că suntem din nou pe acele piste minunate, doar la un an distanță. Mai repede decât credeam atunci.

Am închiriat biciclete touring/hybrid din Amsterdam, ideale pentru trasee lungi. Pentru sezonul de vară, recomandăm rezervarea în avans. Am ajuns nerăbdători la magazinul de închiriat biciclete. Este cel mai bine aprovizionat magazin de închiriat biciclete. Vă las link-ul unde îi puteți găsi – Rentabike aici.

Vreme schimbătoare, dar experiență perfectă

Am avut parte de soare, ploaie și vânt, dar asta nu ne-a afectat deloc.

În Olanda există o vorbă celebră:

“You are not made of sugar, you won’t melt in the rain.”

Când pedalezi constant, vremea devine doar un detaliu.

When you use a bicycle for practical purposes, the weather becomes less significant. Whether you commute to work on a bicycle, you do so both on sunny days and when it’s raining.” Tu ce părere ai?

GPS-ul nu a refăcut exact același traseu ca în 2023 și asta ne-a încântat pentru că am vazut alte peisaje cu alte decoruri, dar am ținut neapărat să luăm prânzul în ABCOUDE.

Oprire memorabilă în Abcoude – experiență culinară și nostalgie

Primul popas a fost în Abcoude, un loc cu semnificație personală pentru noi, unde în 2023 am făcut pană și am fost mancat la restaurantul De Eendracht. Am revenit aici intenționat pentru a retrăi acel moment.

👉 Recomandare: prăjitura cu mere de la De Eendracht este una dintre cele mai bune din zonă.

Acum, că am facut oprirea aceasta pentru sufletul nostru, putem pleca mai departe în aventură.

Iz medieval la CASTEL DE HAAR

Pentru prima zi de pedalat prin Olanda aveam în plan să ne oprim, și asta musai, la cel mai mare și mai luxos castel din Olanda care se numește….Castelul De Haar, aflat în Provincia Utrecht. În 2023, pista de biciclete trecea chiar pe lângă acest castel și asta ne-a surprins plăcut. Nu știam de el, nici nu aveam timp să intrăm atunci dar, ne-am promis că atunci când vom reveni în Olanda, îl punem pe harta itinerariului nostru.

Astfel că, de această dată, am rezervat câteva ore pentru a petrece timp în Castel. Nu am avut restricții la filmat cu telefonul și putem împărtași cu voi detalii pe care le puteti vedea pe canalul nostru de Youtube – viatainvacanta.

Actualul castel a luat locul unei construcții vechi, care ar data din anul 1391. Celebrul arhitect Pierre Cuypers a lucrat la restaurarea Castelului De Haar timp de 20 de ani. Acest arhitect a lucrat și la design-ul original al Gării Amsterdam Central, o altă frumustețe și acolo.

În jurul castelului se află un parc uriaș unde ne-am plimbat si noi dar am admirat doar o mică parte de el. Fiind cu bicicletele, cu episoade de ploaie în rafale, nu aveam mult timp de zăbovit. Oricum e foarte frumoasă grădina castelului și amintește de grădina Palatului Versailles, ce l-am vazut doar în filme. 

Recomandare! Trece-l pe lista ta dacă ai în plan să vizitezi Olanda.

Am ales cazări de pe drum și doar în camping-uri am dorit să înnoptăm pentru că ne-a plăcut mult experiența asta în Olanda. Din fericire, majoritatea camping-urilor au și căsuțe sau corturi de închiriat astfel că, acest aspect ne-a ușurat mult bagajul.

După această oprire, am continuat traseul spre Haastrecht, unde am campat și am încheiat prima zi de bikepacking în Olanda Camping in Haastrecht, la 10 minute de pedalat până în orașul Gouda.

Poți arunca o privire în aventura noastră. Dacă îți place, te poți abona pentru a fi la curent cu noile videoclipuri.

Episod 1: Cu bicicleta în Olanda


Traseu ziua 2 – Haastrecht – Gouda – Rotterdam – Schipluiden

După prima zi de aventură, am pornit din campingul Haastrecht către unul dintre cele mai interesante segmente ale traseului.

Gouda – orașul brânzei și al piețelor tradiționale

Gouda este un oraș vibrant, cunoscut în întreaga lume pentru brânza sa. Piața centrală „Markt” este mereu animată, plină de turiști și tarabe. Am admirat primăria istorică din piață, construită între 1448–1450, una dintre cele mai vechi clădiri gotice din Țările de Jos.

Un moment important al vizitei a fost experiența la Gouda Cheese Experience, un muzeu interactiv dedicat celebrului sortiment de brânză.

La Gouda Cheese Experience, veți descoperi povestea din spatele celei mai faimoase brânzeturi din lume. Lăsați-vă uimiți de expozițiile interactive, de informațiile istorice și de momentele delicioase de degustare. Vă așteaptă o călătorie de neuitat plină de savoare, tradiție și descoperire!

Experiența pe bicicletă în Rotterdam

Rotterdam este al doilea cel mai mare oraș din Olanda și unul dintre cele mai moderne orașe europene.

Atracții principale din Rotterdam:

  • Podul Erasmus (Erasmusbrug)
  • Casele cubice (Cube Houses)
  • Markthal – cea mai mare piață acoperită din Olanda
  • Portul Rotterdam – cel mai mare din Europa

Traversarea orașului pe bicicletă a fost solicitantă din cauza intersecțiilor și a semafoarelor dese, dar experiența a fost memorabilă, mai ales pe Podul Erasmus – am simtit recunostinta că pot merge pe bicicletă până în cel mai mare port fluvial din Europa.

Podul Erasmus are 800 m lungime, a fost terminat în 1996 și leagă nordul de sudul orașului. Are o faleză unde te poți plimba și admira priveliștea din zonă, care este foarte frumoasă.

Casele Cubice din Rotterdam 

Cube House are cele mai ciudate și unice 40 de case. Este format dintr-un complex de case cubice înclinate la 45 de grade si este considerat un simbol al arhitecturii moderne din Rotterdam. Interiorul este modern și minimalist, cu spații deschise și geamuri mari care permit luminii naturale sa pătrundă.

Markthal a fost una dintre cele mai impresionante opriri, în special datorită arhitecturii interioare spectaculoase. Este cea mai mare piață interioară din Olanda. Apartamentele sunt arcuite peste piața de alimente într-o configurație de potcoavă. Hala principală găzduiește piața în sine, precum și magazine și diverse restaurante, cu un supermarket și o parcare cu patru etaje situate mai jos. În timp ce vă plimbați printre standurile pieței, priviți în sus pentru a admira opera de artă.

M-a fascinat mult tavanul pieței. Toată lumea se plimba pe la tarabe, era aglomerat, o mulțime de oameni a avut acelasi gând ca și noi, 😁 să admire ceea ce face unică această piață. A fost și locul unde ne-am potolit foamea înainte de a pleca din Rotterdam către camping-ul în care ne rezervasem cazarea.

Camping Schipluiden – relaxare după o zi intensă

Pentru a petrece a doua noapte, după 46 de kilometri pe biciclete, am revenit în camping-ul din Schipluiden. Cel mai izolat camping de până acum. Locul unde am fost primiși foarte frumos. Gazdele ne-au pus la dispoziție un cort mare de tip glamping, acelasi în care am stat și cu un an înainte, atunci când am ajuns aici întâmplător.

Camping Buitengoed Ta Fete este favoritul nostru de până acum. De data aceasta am ajuns pe lumina ca să putem admira în tihnă apusul. Tot drumul din Rotterdam și până la acest camping este magic. Stânga- dreapta pistelor este un canal îngust de navigare și totul verde de jur – împrejur. O splendoare să pedalezi prin aceste locuri.

Cel mai fain mic dejun a fost acela din acest camping.

Îți arătăm o parte din aventura noastră. Dacă ți-a plăcut, abonează-te și te anunțăm când mai postăm. Episod 2: Cu biciclete în Olanda/ 46 km de la Gouda la Rotterdam


Ziua 3 : Rotterdam – Delft – Haga – dunele Mării Nordului – Zandvoort

Aceasta a fost una dintre cele mai spectaculoase zile ale traseului.

Am plecat din unul dintre cele mai faine camping-uri văzute de noi și am navigat prin orașul Delft și Haga, ne-am pierdut prin Olanda în miniatură și am ajuns la dunele de nisip de la Marea Nordului unde am înnoptat. De Haga am fugit repede, nu că nu ar fi obiective de văzut dar dupa o jumătate zi de pedalat prin zona rurală, a fost mai neplacut cu bicicleta, prin tot labirintul de străduțe semaforizate, cu aglomerație și cladiri inalte. Poate îi vom da o șansă data viitoare.

Delft – cel mai frumos oraș olandez?

Delft ne-a impresionat cel mai mult. Este un oraș mic, cochet, cu:

  • canale pitorești
  • străduțe istorice
  • arhitectură tradițională olandeză
  • Grote Markt – piața centrală

Atmosfera sa autentică îl face unul dintre cele mai frumoase orașe din Olanda.

Foarte mult ne-a plăcut orașul Delft, nu mai voiam să plecam prea curând, este o localitate mică tipic olandeză și tare cochetă. Canale miniaturale, porțelan alb pictat cu albastru, străduțe fermecătoare, peste 200 de berării artizanale și catedrale vechi: sunt câteva lucruri care fac din micul oraș olandez Delft o destinație cu mult farmec, ce merită vizitată.

Am pedalat până în centrul orașelului la Grote Markt, piața centrală a orașului, care e mărginită de străduțe pietonale încântătoare, pe care se înșiră, unele după altele, restaurante, terase, berării, si magazine cu haine/ suveniruri dar timpul petrecul pe marginea lui Voldersgracht, canalul principal al oraşului si aspectul clădirii în care este Primăria din Delft ne-au plăcut mult.

Haga – orașul instituțiilor și al contrastelor

Haga a fost mai dificil de parcurs pe bicicletă din cauza aglomerației și a traficului urban. Totuși, am avut o pauză plăcută în parc, un loc ideal pentru relaxare după multe ore de pedalat.

Madurodam – Olanda în miniatură

Un punct de atracție unic este Madurodam, un parc tematic unde întreaga Olanda este reprodusă în miniatură. Este o experiență potrivită atât pentru copii, cât și pentru adulți.

Am traversat orașul Haga ca să ajungem în Madurodam, un parc tematic superb în care am admirat de aproape fiecare colț al Olandei în miniatură. Prețul unei intrări pentru adulți este aproximativ 20 euro.

Dunele de nisip de la Marea Nordului

Ultima parte a zilei a fost una dintre cele mai spectaculoase. Traseul prin dunele de la Marea Nordului este solicitant, cu porțiuni de urcare, dar peisajul este unic. Zona este foarte populară printre cicliști și turiști, oferind o experiență autentică de bikepacking în Olanda.

Camping De Lakens – finalul zilei 3

Am încheiat ziua la campingul De Lakens, aproape de coastă, după o zi lungă și intensă.

Episodul 3 pe Youtube: De la Rotterdam la plajele salbatice ale Marii Nordului

În 2023 am planificat traseul astfel încât să includem și morile de vânt din Kinderdijk. În această a doua călătorie nu am mai repetat oprirea, deoarece nu se mai potrivea cu itinerariul nostru. Am lăsat însă mai jos o filmare realizată cu GoPro, ca resursă utilă pentru cei care vor să își facă o idee despre Olanda explorată pe bicicletă.


Ziua 4 – Bloemendaal aan Zee – Haarlem – Zaanse Schans – Amsterdam

Ultima zi a traseului a fost dedicată întoarcerii către Amsterdam. Am traversat zone frumoase precum Haarlem și am făcut o oprire la Zaanse Schans, unul dintre cele mai cunoscute locuri turistice din Olanda.

Zaanse Schans – morile de vânt din Olanda

Am traversat cu un ferry pentru a ne întoarce din nou în Amsterdam dar am făcut o ultima oprire înainte de asta pentru a vedea muzeul cu mori de vânt – Zaanse Schans.

Fiecare moară de vânt, atelier și magazin își spune propria poveste. Cu sute de ani în urmă, oamenii dormeau, găteau, râdeau, plângeau, iubeau, se nășteau și mureau între acești pereți ai morilor de vânt. Nu rata prezetarea pantofilor olandezi.

Urcă pe puntea morii pe scările înguste și bucură-te de o panoramă frumoasă atunci când ai ocazia. Din cele peste 10 mori de vant, cel puțin o dată ai ocazia să urci în moară.

Zaanse Schans este un muzeu în aer liber unde poți descoperi:

  • mori de vânt istorice
  • ateliere tradiționale
  • magazine artizanale
  • cultura olandeză autentică

Una dintre cele mai vechi mori este De Bleeke Dood, folosită timp de secole pentru măcinarea făinii.

Amsterdam – finalul aventurii

Amsterdam a fost punctul de plecare și de final în această aventură de 4 zile. Este un oraș vibrant, perfect pentru ciclism urban și explorare culturală. În acest video poți afla câteva informații despre două muzee must-see din capitala Olandei.

Tot ce am descris în acest articol poate fi urmărit și în povestea noastră filmată pe YouTube, în cazul în care nu ai văzut-o deja. Îți mulțumim că ești parte din acest proiect. Am surprins una dintre cele mai frumoase experiențe ale noastre dintr-o țară europeană, atât pentru amintirile noastre de mai târziu, cât și pentru tine. Sperăm ca aceste informații să te ajute să te pregătești mai ușor pentru o astfel de călătorie, bazându-te pe experiențe reale.


Sfaturi pentru bikepacking în Olanda

  1. rezervă bicicletele din timp (mai ales vara)
  2. folosește biciclete touring/hybrid pentru confort
  3. vremea se schimbă rapid, echipament impermeabil este esențial
  4. traseele olandeze sunt sigure și foarte bine marcate

Concluzie – Olanda, una dintre cele mai bune destinații pentru ciclism

Nu am fost chiar niște „bikepackeri” autentici, dar nici foarte departe de asta. Am avut cu noi doar un rucsac cu strictul necesar și recunoaștem că experiența ne-a plăcut la maximum, chiar dacă ne-a scos uneori din zona de confort.

Pentru astfel de călătorii, bagajele tip coburi, prinse de portbagajul bicicletei, sunt mult mai confortabile. Totuși, nu a fost varianta potrivită pentru noi de data aceasta — poate va fi pentru tine, în schimb.

Olanda este locul în care am văzut, poate cel mai clar, cum ar putea arăta și în România un sistem real de infrastructură pentru biciclete. Piste de biciclete care nu sunt doar o linie vopsită pe asfalt, ci spații reale, sigure și gândite pentru deplasare. Credem sincer că și în România — cel puțin în unele regiuni, cum este Transilvania — acest lucru este posibil. Spunem asta fără intenția de a supăra vreo zonă sau comunitate.

În același timp, credem că cei care aleg bicicleta ca mijloc de transport merită respect în trafic, la fel ca orice alt participant. Ciclismul nu este doar despre deplasarea din punctul A în punctul B, ci și despre mișcare în aer liber, libertate și o alegere de stil de viață mai sănătos. Dacă există mai multă înțelegere între participanții la trafic, credem că vom vedea și mai multe zâmbete pe drumuri. 😉😊

Olanda rămâne una dintre cele mai bune țări din lume pentru vacanțe cu bicicleta. Infrastructura, siguranța și diversitatea traseelor fac din bikepacking aici o experiență ideală. Tot traseul a fost frumos, este o experiență care merită mai ales dacă si tie iti plac vacantele active. Pentru noi rămâne una dintre cele mai frumoase aventuri trăite până in prezent.

Care este cea mai faină călătorie pe care ai trăit-o până acum? Ne-ar plăcea să ne spui în rubrica de comentarii.

Îți mulțumim că esti parte din comunitatea noastră și că ne citești. Te așteptăm cu comentarii și cu impresii. Dacă ți-a plăcut articolul nu ezita să îl împărtășești cu prietenii tăi.

Atunci când nu scriem, suntem pe Instagram.😉

Lasă un comentariu