O drumeție altfel. Nu pentru performanță. Nu pentru bifat kilometri. Ci pentru suflet. Pentru timp împreună. Pentru a ne aduce aminte cât de frumoasă e România, mai ales când o descoperi pas cu pas. Așa a început aventura noastră pe Via Transilvanica – cu doi bărbați și „jumătatea” de bărbat, un copil de 9 aniContinuă lectura „Pe Via Transilvanica – cu doi bărbați și jumătate ☺️”
Arhive etichetă:Via Transilvanica
Inaugurare Terra Borza Teutonica. Parte din poveste
Astăzi am făcut o drumeție aparte. Am făcut parte din grupul de turiști și localnici deschizători de drum pe noul tronson de pe Via Transilvanica. Am plecat din Brașov la Zărnești cu trenul. Pentru prima dată pe această rută cu trenul. La Primărie s-a dat startul unei drumeții cu doi dintre ambasatorii VT @tibiuseriu șiContinuă lectura „Inaugurare Terra Borza Teutonica. Parte din poveste”
Via Transilvanica. Traseul care face cinste României
Atât eu, cât și Cristi, iubim România — cu tot ce are ea mai autentic: păduri, sate uitate de timp, poteci de munte, drumuri de țară și oameni simpli. Suntem exploratori de cursă lungă, fie că pornim la drum cu mașina, cu rucsacul în spate, în alergare sau pe bicicletă. De câțiva ani încoace, ne-amContinuă lectura „Via Transilvanica. Traseul care face cinste României”
Via Transilvanica de la Putna la Sucevița – doar începutul poveștii noastre…
Principalul motiv pentru care am decis să venim în Bucovina primăvara aceasta a fost să parcurgem o bucățică din Via Transilvanica. Am vrut să devenim parte din comunitatea drumeţilor Via Transilvanica… și să pornim cu începutul. Sunt câțiva ani de când am aflat de acest traseu unic în țară şi ne-am dorit să îl parcurgem. PoateContinuă lectura „Via Transilvanica de la Putna la Sucevița – doar începutul poveștii noastre…”
Via Transilvanica în alergare
Relativ aproape de Brasov, mai exact în inima satelor săsești din Transilvania, între Viscri, Cloașterf și Saschiz este un traseu amenajat parte din Via Transilvanica (Drumul care unește). Această porțiune despre care povestim astăzi, face parte din Terra Saxonum, ruta Criț- Saschiz. Un traseu ușor, care poate dura până la 5 ore, are 14 km lungime și cu oContinuă lectura „Via Transilvanica în alergare”
