Astăzi am făcut o drumeție aparte. Am făcut parte din grupul de turiști și localnici deschizători de drum pe noul tronson de pe Via Transilvanica. Am plecat din Brașov la Zărnești cu trenul. Pentru prima dată pe această rută cu trenul. La Primărie s-a dat startul unei drumeții cu doi dintre ambasatorii VT @tibiuseriu șiContinuă lectura „Inaugurare Terra Borza Teutonica. Parte din poveste”
Arhive etichetă:Brasov
Primăvară haihui în Fundata. Cu ochii după brândușe
Primăvara se vede frumos din Fundata, mai ales pe unul dintre traseele ecoturistice din zona Moieciu. Este ușor accesibil dacă vrei să scoți copiii sau câinii din casă 🧡 iar eu fiind îndrăgostită de această parte a țării este musai să vă povestesc mai multe. Numele oficial al traseului – Haihui prin Fundata- traseul ecoturisticContinuă lectura „Primăvară haihui în Fundata. Cu ochii după brândușe”
Povești răcoritoare cu două brașovence călătoare: Q&A cu Swit Rocs
Este deja 1 an de când mă tot gândesc să o întreb pe Roxana Cârceag – adică pe Swit Rocs, dacă dorește să colaborăm pentru un interviu. Toate la timpul lor până la urmă. Acum, la final de an, între multe plecări ale ei prin lume, am decis să îi scriu și surprinderea mea aContinuă lectura „Povești răcoritoare cu două brașovence călătoare: Q&A cu Swit Rocs”
Drumeție de weekend în Moieciu de Sus, pe cel mai frumos traseu ecoturistic (T8)
Traseul ecoturistic marcat „Omuleț roșu” este unul de tip circuit și noi am descoperit mai multe variante de început. Am plecat din centrul satului Moieciu de Sus, am trecut podul peste apă spre Școala Generală și am urcat pe potecă, urmărind cu grijă marcajul. De ce spun cu grijă? Pentru că nu a fost primaContinuă lectura „Drumeție de weekend în Moieciu de Sus, pe cel mai frumos traseu ecoturistic (T8)”
În Fundățica pe biciclete. Trasee ecoturistice și peisaje de poveste
În weekend am participat la un concurs de alergare montană- Salomon EcoRun din Moieciu de Sus unde am alergat pe o porțiune frumoasă din Fundățica și mi-am adus aminte că nu v-am povestit despre două trasee ecoturistice din zonă. În Fundățica se întâlnesc două trasee ecoturistice din cele 9, mă refer la T4 și T5.Continuă lectura „În Fundățica pe biciclete. Trasee ecoturistice și peisaje de poveste”
