Primăvară haihui în Fundata. Cu ochii după brândușe

Fundata

Primăvara se vede frumos din Fundata, mai ales pe unul dintre traseele ecoturistice din zona Moieciu. Este ușor accesibil dacă vrei să scoți copiii sau câinii din casă 🧡 iar eu fiind îndrăgostită de această parte a țării este musai să vă povestesc mai multe.

Numele oficial al traseului – Haihui prin Fundata- traseul ecoturistic T2

Este de tip circuit și pornește din fața Primăriei Fundata, pe drumul județean, locul unde am lăsat mașinile parcate. Ne-am întors cam 50m în direcția spre Brașov, după care am continuat la dreapta pe drumul asfaltat ce merge către sat.

Punctul de plecare oficial este din fața Primăriei, traseul este marcat cu omuleț roșu, însă mulți drumeți aleg să înceapă traseul din fața școlii, asta înseamnă că poți alege și tu să mergi cu mașina până la Școala din Fundata, dacă vrei să eviți asfaltul și să fii sigur că ai un loc de parcare.

Experiență ecoturistică

Pentru că am ales să străbatem pe jos tot traseul marcat, de la început până la final, am avut parte de o surpriză placută. Știam că e perioada brândușelor iar ieșirea asta în natură va fi o ocazia perfectă să le întâlnim.

Am continuat pe un drum îngust, asfaltat, până în fața Școlii Gimnaziale din Fundata, timp în care am admirat case cu arhitectură specifică și un peisaj…chiar un muzeu al naturii de-a lungul potecilor și cadre montane cu Munții Bucegi în zare.

Traseul este poziționat între Munții Bucegi și Piatra Craiului, pe culoarul Rucăr-Bran, iar pe parcursul drumeției avem cadre spectaculoase asupra ambelor masive.

Ce te așteaptă dacă alegi acest traseu:

🔹 Peisaje de poveste cu munți, fânete și căsuțe tradiționale.

🔹 Aer curat și liniștea satelor de munte.

🔹 Traseu ușor, perfect pentru relaxare.

Este un traseu cu un grad de dificultate redus, destinat drumeților de toate vârstele și familiilor cu copii. Pe toată lungimea, traseul se desfășoară pe ulițele satului.

Marcaj: omuleț roșu (vezi aici harta )
Lungime traseu:  8.6 km cu 184 m diferenta de nivel
Durată: 3-4 h

Sezon: tot timpul anului (deosebit iarna și primăvara)

Acest traseu poate fi parcurs pe jos în plimbare, în alergare sau chiar și cu bicicleta, în sezonul cald.

O atenționare! Ne-am rătăcit puțin și nu doar noi am fost duși în eroare 🙂. În zona centrală a satului mai apare un semn colorat cu omuleț portocaliu pe care îl poți confunda cu omuleț roșu crezând că e decolorat de soare… însă nu este așa.

Traseul omuleț roșu nu continuă spre Biserica din Fundata ci merge la stânga, de la troița de lemn unde am întâlnit pisicile acestea frumoase. Noi mers în continuare pe drumul de asfalt care se intersectează cu traseul marcat omuleț portocaliu, care în viziunea noastră era roșu decolorat 😄 dar am sesizat repede greșeala și după acest lac ne-am întors la troița de lemn.

Satul turistic – Fundata

Fundata este considerată ca fiind comuna aflată la cea mai mare altitudine din Romania, aproximativ 1300m. Aici este cel mai curat aer din ţară, lucru dovedit şi de o staţie meteo, aflată chiar în vârf de munte, care măsoară puritatea aerului.

Satul Fundata se află la o distanță de 47 km de Brașov si a primit în 1973, alături de altele 13 din țară, statutul de „sat turistic“. 

După ce lăsăm în spate zona de case din Fundata, traseul trece printr-o pădure de conifere, pe care am traversat-o fără nici o grabă, iar peisajul ne-a scos în cale, destul de repede, o pensiune superbă, Odăi din Plai, o alternativă foarte bună de cazare pentru acest circuit. 

Odăile sunt construite inedit, în genul celor hobbit, acoperite cu iarbă, îmbinând elemente de lemn brut și piatră. 

Imediat după Odai din plai, se ajunge foarte aproape de Complexul Cheile Grădiștei-Fundata, unde poți face un mic ocol spre restaurant.

În apropiere de Complexul Cheile Grădiștei este o poieniță cu deschidere spre toată zona. Aici am făcut o pauză și am servit o mică gustare. Am sesizat că în zona acestei case vechi poate fi considerată și jumătatea distanței de pe acest traseu de tip circuit.

Știai că? La Fundata a luat naştere şi schiul fond din România. Aici, în 1930, principesa Ileana, fiica reginei Maria, a început să organizeze cursuri de schi pentru copii și în același an a avut loc şi prima competiţie de schi fond. 

Este un traseu potrivit și pentru o tură relaxantă cu bicicletele (Dacă vei da click pe link vei vedea cum a fost pentru noi experiența asta).

“Omulețul roșu” însoțește călătorul pe acest traseu, care spre final merge paralel cu drumul național până întâlnește drumul de asfalt. A fost un traseu spectaculos și foarte ușor.

Fundata, alături de satele Șirnea și Fundățica, sunt bijuteriile naturale ale Transilvaniei. Citește și alte articole despre cele 9 trasee ecoturistice:

Îți mulțumim că esti parte din comunitatea noastră și că ne citești. Te așteptăm cu comentarii și cu impresii. Dacă ți-a plăcut articolul nu ezita să îl împărtășești cu prietenii tăi.

Dacă vei parcurge traseul prin satul Fundata poti împărtăși experiența cu noi pe Instagram! * Folosește hashtagul #viatainvacanta și dă-mi tag @viatainvacanta. 

Lasă un comentariu