S-a redeschis traseul Via dell’Amore, Cinque Terre

via dell`Amore

„Via dell’Amore” este o potecă de numai 900 de metri săpată în stânca falezei cu vedere la mare, care leagă două perle din Cinque Terre: Riomaggiore și Manarola.

O călătorie panoramică de la început până la final, un colț unic și minunat din Liguria, una dintre principalele bijuterii ale patrimoniului UNESCO.

Cunoscută pentru vederile sale uimitoare asupra Mării Ligurice și atmosfera sa romantică, poteca a fost deteriorată și a trebuit să fie supusă unor reparații extinse și îmbunătățiri de siguranță. După 12 ani, poteca Via dell’Amore s-a redeschis.

Închis publicului din 2012 în urma unei alunecări de teren, traseul face obiectul, din 2022, al unui important proiect complex și spectaculos de recuperare și reamenajare, încheiat în vara anului 2024.

Eu aș numi această rută – poteca iubirii de natură și de marea turcoaz. Vă las mai jos câteva imagini cu acest traseu care șerpuiește deasupra Mării Ligurice, la 30 metri înăltime, chiar la poalele munților. Este o potecă foarte liniștită și extrem de frumoasă, noi ne-am minunat la tot pasul.

Istoria căii Via dell’Amore datează de la începutul secolului al XX-lea, în timpul modernizării liniei ferate Genova – La Spezia. Muncitorii feroviari aveau nevoie de o potecă pentru a se deplasa între Riomaggiore și Manarola în timpul construcției tunelului dintre cele două sate. Legenda spune că această potecă a devenit un loc de întâlnire pentru îndrăgostiții din cele două sate.

Acces pe Via dell`Amore doar după achiziționarea unui bilet de intrare

IMPORTANT: Intrarea pe poteca Via dell’Amore este localizată în Riomaggiore, chiar lângă gară iar accesul se poate face doar într-un singur sens, plecând din Riomaggiore.

În ziua în care am parcurs noi Via dell`Amore a fost posibil să ne putem întoarce din Manarola tot pe această potecă. Însă angajații de la control au ținut să ne informeze că a fost un caz excepțional, nu este posibil în restul anului.

Traseul  este accesibil cu achiziționarea unui card Cinque Terre Treno MS sau a unui card Cinque Terre Trekking, plătind un supliment de 10 euro pe lângă prețul standard. Vizitatorii trebuie să rezerve un interval orar în avans.

Biletele pentru Via dell’Amore pot fi cumpărate la fața locului, de la punctul de informare al Parcului Național din Riomaggiore, în ziua respectivă, sau de la punctele de informare din stațiile din oricare dintre celelalte sate Cinque Terre, din Levanto sau din La Spezia.

Taxa pe care am plătit-o noi la Riomaggiore, de la punctul de informare al Parcului a fost de 17.50 euro și nu am achitat suplimentul de 10 euro. Rezervati biletul online aici. Intrare gratuită pentru persoanele cu handicap și copiii cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani.

Manarola – O altă frumusețe uluitoare din Cinque Terre

După traversarea potecii de nici un kilometru se ajunge în Manarola. Manarola este cel mai mic dintre cele 5 sate care fac parte din Parcul Național Cinque Terre. Aici poți servi o cafea italiană și prânzul, după care te poți plimba printre căsuțele pline de culoare.

În Manarola nu mergi pentru obiective, ci pentru peisaje, mâncare și atmosferă. Am luat fiecare străduță la pas, ca să vedem traiul de zi cu zi al localnicilor, rufele întinse la soare și să ne bucurăm pur și simplu că suntem aici.

Este a doua oară când pot face o excursie în Cinque Terre – una dintre cele mai frumoase locuri din Europa – alături de prietenele mele din copilărie. Mă simt norocoasă și recunoscătoare că pot împărtăși cu voi această experiență. Mai jos voi lăsa un link către primul articol scris despre Cinque Terre (din 2022) unde sunt detaliate alte informații utile dacă vrei să îți organizezi o vacanță care să includă și aceste locuri.

Majoritatea turiștilor vizitează cele 5 statiuni din Cinque Terre cu trenul. Se fac 5 minute sau chiar mai puțin dintr-un sat în altul, iar trenurile sunt foarte dese. Aceasta cale am accesat-o și noi pentru a explora frumusețea satelor din patrimoniul UNESCO dar, nu este singura variantă.

-THE BLUE PATH – Traseul de trekking care leagă toate 5 stațiuni din Cinque Terre

Dacă vrei o experiență memorabilă poți alege să faci traseele pe jos, zona fiind renumită pentru hiking. Plimbările te vor purta prin păduri și grădini minunate.

Traseul Via dell`Amore nu este singurul traseu de picior care leaga statiunile între ele.

The blue path este cea mai ușoară, cea mai faimoasă și cea mai populară cale din întregul Cinque Terre. Este împărțită în patru secțiuni. Lungimea totală: 12 km și conectează toate cele cinci sate din Cinque Terre pe un drum de coastă ce durează până la 8 ore. Taxa de acces pe traseul de trekking  – Cinque Terre Card.

Intrarea pe potecă este contra cost, deoarece foarte des după ploile de toamnă unele dintre părțile sale sunt închise pentru reparații. Biletul de intrare variază în funcție de numărul de secțiuni deschise; de obicei este de 8-25 EUR. Același bilet include multe alte lucruri (vedeți mai multe aici).

  1. Riomaggiore – Manarola ( Via dell`Amore)

Dificultate: niciuna, este accesibil persoanelor cu dizabilități în scaun cu rotile.

2. Manarola – Corniglia

A doua secțiune a Căii Albastre leagă Manarola de gara Corniglia (pentru a ajunge în sat trebuie să parcurgeți cele 382 de trepte uriașe ale scării „Lardarina”). Această secțiune este similară cu prima și, de asemenea, trece aproape de mare.

  • Dificultate: scăzută
  • Lungime: 2 km.
  • Durata călătoriei: 40-60 de minute.
  • !!!!Stare: Traseul este închis pentru o perioadă îndelungată (aproximativ până în: 2025). Motivul: alunecare de teren dar e deschis drumul mai lung care ocolește prin Volastra.

3. Corniglia -Vernazza

Poteca urcă considerabil mai sus decât cele două anterioare. Este așezată prin păduri. De aici se obține o vedere panoramică frumoasă cu vedere la Riviera Cinque Terre, Corniglia și un mic cătun San Bernardino, care se află pe vârful dealului.

  • Dificultate: scăzută.
  • Lungime: 3,2 km
  • Durata călătoriei: 70-100 de minute.
  • Stare traseu: deschis

4. Vernazza – Monterosso al Mare

Acest traseu este foarte asemănător cu secțiunea precedentă. Aproape de la început veți întâlni o poiană frumoasă, unde toți turiștii se opresc pentru a face fotografii pe fundalul Vernazza; este un loc foarte confortabil și frumos.

Important: întoarcerea pe acest tronson este mai obositoare, deoarece panta devine mai ascuțită în apropiere de Monterosso; așadar, ar fi mai bine să nu te grăbești la început, fără a te suprasolicita.

  • Dificultate: scăzută.
  • Lungime: 3,5 km.
  • Durata călătoriei: aprox. 2 ore.
  • Stare: deschis.

Limite și restricții pentru vizitarea Parcului Cinque Terre în perioada 2025-2026 (număr limitat):

În ultima perioadă s-a discutat dacă să se impună o limită a numărului de turiști din cauza creșterii constante a numărului de turiști în parc. Această limită va fi aplicată numai traseelor plătite, se vor putea vizita în continuare satele și traseele de plimbare gratuite fără nicio limitare.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Să îți fie viața o călătorie frumoasă!

Îți mulțumim că esti parte din comunitatea noastră și că ne citești. Te așteptăm cu comentarii și cu impresii de pe traseu. Dacă ți-a plăcut articolul nu ezita să îl împărtășești cu prietenii tăi.

Atunci când nu scriem, suntem pe Instagram.😉

Lasă un comentariu